Promovarea cicloturismului local din județul Timiș

Descrierea proiectului:

Proiectul "Promovarea cicloturismului local din Jud. Timiș" propune realizarea unei campanii de prezentare și promovare online a traseelor cicloturistice din județul Timiș: Prin proiectul "Eco Timiş (Tamiš) – un nou produs turistic" s-au realizat 5 trasee cicloturistice marcate în județ, dar care sunt puțin cunoscute, promovate și prea puțin utilizate de către publicul larg, în ciuda accesibilități lor.

Cele 5 trasee pornesc din Timișoara și ating numeroase puncte de interes - rezervații naturale, obiective turistice, monumente arhitecturale, având următoarele rute:

1. Timișoara – Rezervația Naturală Satchinez
2. Timișoara – Ianova – Domeniul Herneacova
3. Timișoara – Lunca Timișului – Rezervația Pădurea Macedonia
4. Timișoara – Parcul Dendrologic Bazoșul Nou
5. Timișoara – Lunca Timișului – Bazoșul Nou

Proiectul propune prezentarea și promovarea online a traseelor cicloturistice din județul Timiș, a celor 5 trasee menționate mai sus, dar și a altor trasee recomandate, menite să lege rutele deja pregătite cu alte locații de interes turistic și să încurajeze o dezvoltare continuă, comunitară a acestei rețele intr-un mod organic.

Obiectivele campaniei: Crearea a 5 filme documentare care vor prezenta curioșilor 5 trasee recomandate alături de fotografii din 10 excursii organizate cu câte 15-20 de participanți, și diseminarea lor către un public vast prin intermediul prezenței social media a Asociației Pedallez și a partenerilor din proiect.

Filmele de prezentare vor fi diseminate pe rețelele de socializare cu scopul de a strânge participanți pentru excursiile de prezentare a traseelor, care vor fi ghidate și documentate de către echipa proiectului. Aceste materiale vor fi folosite la rândul lor pentru a încuraja viitori cicloturisti să descopere comorile ascunse din jurul Timișoarei.

Cele 5 filme documentare (minim 15 minute/film) se vor concentra pe valorile Județului Timiș: Rezervații naturale cu o biodiversitate extraordinară, monumente istorice des trecute cu vederea, precum și comunități multiculturale bogate în tradiție.

* Optimizat


Beneficiari: Cetățenii orașului, turiști
Buget total: 158,500 lei